|
 |
"Femeie ...
O, fara tine pururi fericit
As fi ramas - daca mandria ta
Si vanitatea ta ratacitoare,
Cand prea putin te-aflai in siguranta,
De prevenirea-mi nu s-ar fi ferit,
De-al meu necrez in ele razvratite -
De insusi Diavolul tanjind tu, totusi,
Sa fii vazuta - cu infumurare
Crezand ca tu-l vei insela pe El
Dar, cum cu Sarpele te-ai intalnit,
Pe tine El te-a inselat - iar tu
Pe mine inselatu-m-ai, fiindca
In tine ma-ncrezusem - tu fiind
Din coasta mea iesita! Te-am crezut
Statornica si inteleapta, coapta
La minte - si in stare sa faci fata
Oricaror incercari - nepricepand
Ca totul era doar parelnicie
In tine - nu o trainica virtute;
N-am priceput ca nu erai decat
O coasta - prin natura-i insasi stramba;
Mai stramba inca - precum vad acuma -
Din partea stanga, cea de unde fost-a
Din mine scoasa! Ce bine-ar fi fost
Afara de erai zvarlita-atunci,
Ca prisosind la numar! O, de ce,
Preainteleptul Creator, cel care
Si Cerurile cele mai inalte
Le-a populat cu Duhuri, insa numai
De parte barbateasca, o, de ce,
Aicea pe Pamant a faurit
Aceasta noutate, prea frumos
Cusur al Firii? O, de ce, deodata
El Lumea n-a umplut-o de barbati,
Cum Cerurile le-a umpulut de Ingeri,
Lipsindu-se de partea femeiasca?
De ce nu si-a aflat o alta cale
Pentru perpetuarea omenirii?
Atuncea nici nenorocirea asta,
Nici altele, care vor fi sa vina,
Nu s-ar fi abatut asupra noastra:
Mari turburari peste intreg Pamantul,
Starnite de ispitele Femeii
Si prin negotul stramt cu sexul ei!"
|
|
|
|
