|
 |
"De vei pastra o minte treaza
Cand toti pretinsii tari si-o pierd pe-a lor
Iar cei din preajma ta nu inceteaza
Sa te acuze ca nepasator;
De vei pastra increderea in tine
Cand toti se indoiesc de vorba ta,
De vei putea sa-i ierti, ca stii prea bine,
Aceste indoieli se pot uita;
De-I astepta si asteptand intr-una
Tu nici o clipa n-ai sa obosesti
Mintit de-ai fi, sa nu slujesti minciuna,
Urat de-ai fi, pe nimeni sa urasti;
De nu vei cauta in mari infrangeri
Sa pari mai bun, ca sa castigi o slava
Si nu vei vrea mortis, sa pari ca sangeri
De poti visa, dar nu faci pe sihastrul;
De poti gandi, dar nu-ti faci scop din gand;
De poti privi izbanda si dezastrul
Drept doi vicleni pe-aceeasi treapta stand;
De poti sa-nduri cand verbul ca un soare
Rostit de tine-I masluit de rai
Ce-ai fac din el o stea inselatoare
S-atraga pe creduli pe strambe cai;
De poti privi in tandari spulberata
Lucrarea pentru care te-ai jertfit
Si te cobori s-o-nalti mai minunata
Chiar cand unealta-n maini ti s-a topit;
De poti sa uiti de tot castigul tau
Ce-ajuta pe-altii ca un falnic far
Si-ades pierzandu-l, sa incepi din nou
Si nimanui sa nu te plangi macar;
De-I folosi si inima si nervii
Si fibrele din care-ai fost urzit,
Sa te-ncununi ca floarea ierbii
Desi de mult puteai fi vestejit;
De urci mereu si creste-a ta credinta
O mana fiind de-nfrante oseminte
Tarate doar de apriga vointa
Ce darza-ti porunceste: "Inainte!"
De poti sa fii prietenul multimii
Si totusi, demn, sa nu o lingusesti
Sa stai cu regi pe treptele-naltimii
Dar fara ca pe-ai tai sa-I parasesti;
Cand chiar cei dragi sau dusmani cu duiumul
De te-au ranit, ii ierti, ca-n fata ta
Acelasi pret au, insa din niciunul
Sa-ti faci idol nu iti vei ierta;
Cand clipei scumpe strigi sa stea din zbor
Sa gusti placeri, care glotei nu sunt date
Si-n corul slavei treci triumfator,
Atunci, in lung si-n lat - cat vantul bate -
Pamanat si Cer si dobandit;
Atunci, te porti ca cel desavarsit;
Esti OM, esti cel ce totul poate!"
|
|
|
|
